M****** S**
CreditorR*** R***** M****** I************ I**********
DebitorAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditoarea MERPANO S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea ROSU RODICA MANUELA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanţei, suma de 51564,29 lei reprezentând debit restant şi suma de 21141,36 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 21.01.2020, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, de la data de 22.01.2020 şi până la achitarea efectivă a debitului în cuantum de 51564,29 lei. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.07.2020.
Hotarare 6340/2020 din 01.07.2020