M****** L****
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtB****** E**** C*****
ReclamantHOT/25.05.2020 Respinge excepţia inadmisibilităţi acţiunii. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să acorde reclamantului, începând cu data de 01.03.2017 un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul brut lunar şi să plătească reclamantului, începând cu data de 01.03.2017, drepturile salariale aferente procentului de 20% reprezentând diferenţa dintre procentul de 25% al sporului pentru risc şi solicitare neuropsihică stabilit prin OPANAF nr.964/2015 şi procentul de 5% plătit acestora începând cu respectiva dată, aplicat la salariul lunar brut, potrivit OPANAF nr.835/01.03.2017, OPANAF nr.836/01.03.2017 şi OPANAF nr.1021/27.03.2017, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi plis dobânda legală de la exigibilitatea diferenţelor de drepturi până la data plăţii efective. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.05.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor.
Hotarare 338/2020 din 25.05.2020Având in vedere Ordinul nr. 6 din 11.03.2020 şi nr. 7/13.03.2020 al Tribunalului Dolj, Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Dolj nr. 5 din data de 11.03.2020 precum si Hotărârea nr. 191 din 10.03.2020 şi nr. 192/12.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii - Sectia pentru Judecători, în vederea prevenirii răspândirii la nivel naţional a infectiei cu Coronavirus SARS-CoV-2, amâna cauza la data de 25.05.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020