G****** A*****
InculpatC******* T****** M****
Parte vătămatăHOTĂRĂŞTE În baza art. 396 alin. (4) Cod procedură penală, a art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 83 Cod penal, stabileşte faţă de inculpat pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie (2 acte materiale). În baza art. 83 alin. (1) Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei şi executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probaţiune Sibiu. În baza art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata re?inerii din data de 18.09.2020, ora 18:30 până la data de 19.09.2020, ora 18:30. În baza art. 241 alin. 1 litera b) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului nr. 3666/P/2020 din data de 19.09.2020. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În baza art. 272, art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul camerei preliminare şi judecăţii – av. Crudiu Mirabela – în cuantum de 1495 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2021.
Hotarare 73/2021 din 10.02.2021