C**** C*********
PetentCalifică cererea formulată de către petent ca fiind o cerere de reabilitare de drept şi nu o cerere de reabilitare judecătorească. În baza art. 528 Cod procedură penală, cu referire la art. 167 alin.1 rap. la art. 165 Cod penal, admite cererea formulată de petentul C**** C*********. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului cu privire la pedeapsa închisorii de 4 (patru) luni la care a fost condamnat petentul, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin.3 şi art. 109 Cod penal şi cu privire la pedeapsa închisorii de 3 (trei) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 36 alin.1 din Decretul nr.328/1996, prin Sentinţa penală nr. 368/24.03.2003 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 674/15.09.2003 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr.959/10.12.2003 a Curţii de Apel Suceava. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului- condamnat cu privire la pedeapsa închisorii de 4 (patru) luni la care a fost condamnat petentul, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 78 alin.1 din O.U.G nr.195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. c rap. la art. 76 lit. d Cod penal, prin Sentinţa penală nr. 739 din data de 14.09.2006 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 109/2006, definitivă prin decizia penală nr. 74/5.02.2007 a Curţii de Apel Suceava. Constată că prin Sentinţa penală nr. 739 din data de 14.09.2006 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 109/2006, definitivă prin decizia penală nr. 74/5.02.2007 a Curţii de Apel Suceava , în baza art. 83 alin.1 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 368/24.03.2003 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 959/10.12.2003 a Curţii de Apel Suceava, dispunându-se ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Constată că prin Sentinţa penală nr. 122/27.02.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8826/314/2012, definitivă prin nerecurare la data de 18.03.2003, în baza art. 126 alin.1 lit. b şi alin.3 Cod penal s-a constatat ca fiind prescrisă executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată petentului prin Sentinţa penală nr.739/14.09.2006 pronunţată de Judecătoria Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 74/04.05.2007 a Curţii de Apel Suceava, fiind anulat MEPÎ nr.1276/05.02.2007, inclusiv mandatul european de arestare nr. 1276/06 din 29.09.2008. În baza art. 528 alin.1 C.p.p dispune comunicarea prezentei, la data rămânerii definitive a acesteia, către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă. În baza art. 537 Cod procedură penală, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se vor efectua menţiunile despre aceasta pe hotărârile prin care s-au pronunţat condamnările, cu privire la care s-a constatat intervenită reabilitarea de drept a petentului C**** C*********. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariu apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul C**** C*********, avocat Nedelcu Cristinel, cu delegaţie nr. 544/2020, în cuantum de 313 lei conform art. 5 alin. 1 lit. k din cadrul Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru asigurarea activităţilor de asistenţă judiciară în materie penală. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.06.2020
Hotarare 405/2020 din 26.06.2020Stabileşte pronuntarea la data de 26.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2020Constată suspendată de drept cauza penală nr. 1082/314/2020, privind soluţionarea cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul C**** C*********, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 04.05.2020.
Incheiere suspendare din 04.05.2020Având în vedere H.C.C. nr. 9/11.03.2020, preschimbă termenul de judecată din data de 23.03.2020 pentru data de 04.05.2020.
Rezolutie din 23.03.2020