Ş***** V*******
ReclamantM***** M****
PârâtŞ***** T***** G******
ReclamantT**** T****** B***** I***
Pârâtpentru a se reveni cu citarea martorului lipsă, respingându-se cererea de solicitare a dosarului de urmărire penală nr. 249/P/2019, apreciind-o ca nefiind utilă soluţionării cauzei, urmând a se pororoga discutarea altor cereri.
Incheiere de sedinta din 09.11.2022S-a respins cererea de amânare; se va cita martorul lipsă cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 11.05.2022Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată pentru data de 11.05.2022, ora 13:00, pentru când se vor cita părţile. Se vor cita martorii propuşi de reclamanţi Mihali Ilie şi Mihali Petrică Marian. se va cita martorul propus de pârâţi Aniţei Dorel. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.01.2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de pârâtul M***** M****, domiciliat în loc. , împotriva d-lui judecător Tulici Daniel-Mihai care soluţionează dosarul nr. 1082/336/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Lăpuş. Cu drept de apel odată cu hotărârea prin care se va soluţiona fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 ianuarie 2022.
Incheiere recuzare din 12.01.2022Suspendat până la soluţionarea cererii de recuzare
Incheiere suspendare din 05.01.2022se va reveni cu citarea martorului lipsă
Incheiere de sedinta din 01.09.2021s-a încuviinţat proba cu martorii propuşi de părţi, care vor fi citaţi de la adresele indicate; se prorogă discutarea altor cereri după audierea martorilor încuviinţaţi
Incheiere de sedinta din 24.03.2021lipsă de procedură cu pârâţii care nu au fost citaţi pentru acest termen de judecată
Incheiere de sedinta din 09.12.2020