S* G*** C** S**
ReclamantD**** M****
PârâtAdmite excep?ia lipsei de interes invocată de către instan?a de judecată, cu privire la achitarea contravalorii facturilor fiscale emise în perioada noiembrie 2016-iunie 2017. Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC GOSP COM SRL, în contradictoriu cu pârâta DESZO MARIA ?i în consecin?ă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 157,41 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate (servicii de salubritate) aferente perioadei ianuarie – octombrie 2016, la care se adaugă majorări de întârziere de 0,02% începând cu data de 01.01.2016 pentru fiecare zi de întârziere de la scadenţa acestora şi până la data plăţii efective. Respinge restul preten?iilor. Executorie. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru parţială. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată, azi 16.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu85/2020 din 16.09.2020Pentru ca reclamanta să-şi exprime poziţia pe excepţia lipsei de interes invocat de instanţă, cu privire la debitul reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada noiembrie 2016-iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.08.2020