V**** O* T**** M****
InculpatÎn baza art. 485, alin. 1, lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu inculpata V.T.M cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336, alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 4731/P/2018. În baza art. 336, alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpata V.T.M. cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat Pîrvu Ionuţ Rareş – Baia Mare, str. George Coşbuc, nr. 25A/44, jud. Maramureş, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau Primăriei municipiului Baia Mare – Direcţia Poliţia Locală, pe o perioadă de 60 de zile, de maxim 4 ore pe zi. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2021.
Hotarare 234/2021 din 22.01.2021pt. deliberări
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021