P**** A*****
InculpatÎn baza disp. art.336 alin. 1 C.p., cu aplic. art.396 alin. 10 C.p.p. şi în cond. art.375 C.p.p., condamnă pe inculpatul P**** A***** la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza disp. art.67 alin. 1 C.p. rap. la art.66 alin. 1 lit. a, b C.p., aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedepse complementare ce se vor executa potrivit disp. art.68 alin. 1 lit. b C.p. Face aplicaţiunea disp. art.65 alin. 1 C.p. cu ref. la art.66 alin. 1 lit. a, b C.p., interzicând inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedepse accesorii ce se vor executa potrivit disp. art.65 alin. 3 C.p. În baza disp. art.91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei 10 luni închisoare, aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform disp. art.92 alin. 1 C.p., termen care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.92 alin. 2 C.p. În baza disp. art.92 alin. 3 C.p. şi art.93 alin. 1 şi alin. 2 lit. d C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarele măsuri de supraveghere : • se va prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; • va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; • va comunica schimbarea locului de muncă; • va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; • să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei Potrivit disp. art.93 alin. 3 şi 4 C.p., cu aplic. art.404 alin. 2 C.p.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile, câte 2 (două) ore pe zi, fie în cadrul Primăriei com. Ciucsângeorgiu, jud. Harghita, şi anume, lucrări de colectare a de?eurilor depozitate, lucrări de cură?are a spa?iilor verzi ?i a locurilor publice, lucrări de cură?are manuală a albiilor pârâurilor de pe raza comunei, lucrări de cură?are ?i între?inere a Casei de cultură ?i a clădirilor administrative din comună, lucrări de între?inere în incinta cur?ilor institu?iilor publice din comună, lucrări de reamenajare a spa?iilor publice, lucrări de între?inere în zona unită?ilor de învă?ământ de interes local, lucrări de între?inere a acostamentului pe lungimea drumurilor comunale ?i jude?ene pe raza comunei, între?inerea drumurilor comunale, a aleilor din parcuri în sezonul rece, alte activită?i de interes ?i utilitate publică, fie în cadrul Primăriei com. Plăieşii de Jos, şi anume, activită?i gospodăre?ti: între?inerea ?an?urilor ?i a rigolelor, pregătirea lemnului de foc la unită?ile apar?inătoare (Primărie, ?coli, grădini?e), între?inerea albiei minore ?i albiei majore a pârâurilor pentru prevenirea inunda?iilor. Munca neremunerată în folosul comunităţii se va executa de către inculpat cu respectarea disp. art.52 din Legea nr.253/2013. În baza disp. art.91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 şi art.97 C.p., cu referire la art.583 C.p.p. privind revocarea respectiv anularea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pune în vedere Serviciului de Probaţiune Harghita disp. art.94 C.p. respectiv ale art.57 alin. 2 rap. la art.50 din Legea nr.253/2013, privind exercitarea supravegherii inculpatului. În baza disp. art.398 C.p.p. rap. la art.274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 710 lei cheltuieli judiciare către Stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei prezentei hotărâri. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021.
Hotarare 58/2021 din 20.01.2021cerere de amânare
Incheiere de sedinta din 02.12.2020lipsă raport de evaluare
Incheiere de sedinta din 04.11.2020efectuare raport de evaluare
Incheiere de sedinta din 07.10.2020