N**** B*****
PetentI****** B****
IntimatDosar nr. 1092/199/2020 Hot. 10.02.2021 Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul N**** B***** în contradictoriu cu intimatul I.P.J. BACĂU , cu sediul în Bacău, strada Alexei Tolstoi, jud. Bacău, având ca obiect plângerea contravenţională privind procesul-verbal seria PBCW nr. 097180 din data de 07.07.2020. Menţine valabil procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBCW nr. 097180 din data de 07.07.2020. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Buhu?i. Pronunţată, azi, 10.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,
Hotarare 176/2021 din 10.02.2021Amână pronun?area la data de 10.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2021INSTANŢA În vederea administrării probatoriului solicitat de ambele părţi: Pentru a se emiterea unei adrese către IPJ - pentru a înainta la dosarul cauzei cazierul auto actualizat al petentului pentru a se observa dacă acesta a mai fost sancţionat contravenţional. DISPUNE Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi proba cu înregistrarea video, apreciind că este admisibilă potrivit legii şi poate duce la soluţionarea procesului. Amână judecarea cauzei la termenul din: 03.02.2021, interval orar 11.00-12.30 pentru când părţile au Tc. Se va emite adresă către IPJ -- Serviciul Rutier - pentru a înainta la dosarul cauzei cazierul auto actualizat al petentului pentru a se observa dacă acesta a mai fost sancţionat contravenţional. Dată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020