S***** A* F***** I****
InculpatS***** A******
Persoana vătămatăB***** T****
Parte vătămatăS***** A******** H*****
Parte civilăI. În temeiul art. 396 al.1,2 C. pr.pen. cu aplicarea art. 396 al.10 C.pr.pen. art. 188 al. 1 raportat la art. 199 al. 1 C.pen., condamnă inculpatul S. F.I., în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Timişoara, la pedeapsa de: - 8(opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (omor comis asupra unui membru de familie - respectiv asupra mamei), prev. de art. art. 188 al. 1 raportat la art. 199 al. 1 C.pen. în regim de detentie. În temeiul art. 67 C. pen. rap. la art. 55 al.1 lit.a C.pen aplică inculpatului S. F. I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) , lit. b) şi lit.h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme ) pe o perioadă de 3(trei) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.399 C.pr.pen., men?ine măsura preventivă a arestului preventiv luată faţă de inculpat. Dispoziţia privind măsura preventivă este executorie, conform art.399 alin.4 C.pr.pen. În temeiul art.404 alin.4 lit.a C.pr.pen. rap. la art. 72 al.1 C.pen. rap. la art. 40 al.3 C.p. deduce din pedeapsă aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 18.12.2019 până la zi. În temeiul art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 1 şi art. 23 alin. 2 şi 3 CPP, corob. cu art. 397 C. pr.pen cu aplicarea art. 1349 şi art. 1357 -1358 Cod Civil, admite acţiunea civilă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timi? în numele persoanei vătămate cu capacitate de exerci?iu restrânsă, minora S***** A******** H***** în vârstă de 15 ani, şi, în consecinţă, obligă inculpatul S. F. I. la plata sumei 30.000 euro , echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale. În temeiul art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 1 C.pr.pen, corob. cu art. 397 C. pr.pen ia act că persoana vătămată B. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 404 alin.4 lit.d C.pr.pen. rap. la art. 109 alin. 1 Cod penal menţine măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată faţă de inculpatul S. F. I. prin încheierea penală nr. 26/19.02.2020 a Tribunalului Timi? pronun?ată în dosarul nr. 671/30/2020. În temeiul art. 404 al.1 lit.c C.pr.pen. art.330 C.pr.pen. rap. la art. 249 C.pr.pen. menţine sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 12.03.2020 asupra imobilului aparţinând inculpatului S. F. I., bun imobil identificat în CF. , precum ?i asupra bunurilor mobile ?i imobile viitoare, până la concurenţa cuantumului despăgubirilor civile şi cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul. În temeiul art. 404 al. 4 lit. d C.p.p. raportat la art. 112 al. 1 lit. b C.p., dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a cu?itului în lungime totală de 25, 5 cm având mânerul din plastic de culoare albă în lungime de 11 cm, iar lama în lungime de 14, 5 cm, cuţit folosit de către inculpatul Simina Florin Iosif, la comiterea faptei. În temeiul art. 197 C.pr.pen. mijloacele materiale de probă constând în: - 1 (una) pereche de pantaloni material textil de culoare neagră, ambalată în plicul de hârtie cu nr. 1, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 1 (una) vestă de culoare neagră, cu fermoar, secţionată la nivelul mânecii parte stângă, având inscripţia „BEXLEYS WOMAN”, pe care se observă urme materie de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge, în partea stângă faţă se observă o urmă formă cu aspect de tăietură iar în partea din spate, zona superioară, se observă 4 (patru) urme formă cu aspect de tăietură, ambalată în plicul de hârtie cu nr. 2, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 1 (un) brâu medicinal secţionat pe care se observă urme materie de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 3, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 1(una) şosetă de culoare albă şi 1 (una) batistă de culoare albă, ambalate în plicul de hârtie cu nr. 4, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 1 (una) pereche chiloţi de culoare crem, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 5, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 1 (un) tricou secţionat de culoare albă, pe care se observă urme materie de culoare brun – roşcate cu aspect de sânge, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 6, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 1 (un) pulover tricotat, secţionat, de culoare albă pe care se observă urme materie de culoare brun – roşcate cu aspect de sânge; în partea din faţă a puloverului se observă 3 (trei) urme formă cu aspect de tăietură, iar în parte din spate, zona superioară, se observă 4 (patru) urme formă cu aspect de tăietură, ambalat în plicul de hârtie cu nr. 7, sigilat cu autocolantul „Probe”. bunuri ce con?in articole de vestimentaţie aparţinând victimei S. A. ?i au fost ridicate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, precum şi - 1 (una) pereche pantalon trening de culoare albastra cu inscrip?ia ”ADIDAS” ambalat în plicul de hârtie cu nr. 1, sigilat cu autocolantul ”POLI?IA ROMÂNĂ” ridicat de la numitul Simina Florin Iosif; - 1 (un) maiou culoare gri cu inscrip?ia ”Livergy” ambalat în plicul de hârtie cu nr. 2, sigilat cu autocolantul ”POLI?IA ROMÂNĂ” ridicat de la numitul Simina Florin Iosif; - 1 (una) pereche pantofi sport, culoare neagră cu inscrip?ia ”PUMA” ambalat în plicul de hârtie cu nr. 3, sigilat cu autocolantul ”POLI?IA ROMÂNĂ” ridicată de la numitul Simina Florin Iosif; - 2 (două) tampoane sterile tip exudat ce con?in probe de referin?ă prelevate din cavitatea bucală a numitului Simina Florin Iosif ambalate în plicul de hârtie cu nr. 4, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 2 (două) tampoane sterile tip exudat cu probe biologice de pe fa?a posterioară a mâinii stângi ?i regiunea palmară a mâinii stângi a numitul Simina Florin Iosif ?i 2(două) tampoane sterile tip exudat cu probe biologice de pe fa?a posterioară a mâinii drepte ?i regiunea palmară a mâinii drepte a numitul Simina Florin Iosif ambalate în plicul de hârtie cu nr. 5, sigilat cu autocolantul „Probe”; - 4 (patru) eprubete cu 4 (patru) tampoane sterile con?inând probe biologice de referin?ă prin metoda noninvazivă a periajului bucal respectiv 2(două) din cavitatea bucală partea stângă ?i 2(două) din cavitatea bucală partea dreaptă a victimei S***** A****** ambalate în plicul de hârtie cu nr.1,sigilat cu autocolantul „Probe”, ridicate cu ocazia necropsiei cadavrului. - Colet cu nr. 1 în care au fost ambalate ?i sigilate cu autocolant cu inscrip?ia „Probe„ un număr de 8 (opt) eprubete care con?in posibile probe biologice după cum urmează: -2 (două) tampoane sterile în mediu umed ce con?in posibile probe biologice din urma materie de culoare brun ro?cat cu aspect de sânge descoperită în fa?a u?ii de acces în apartamentul cu nr. 7 la o distan?ă de 1,20 m de u?ă ce a fost marcată criminalistic cu plăcuţa nr. 1, ambalate în 2(două) eprubete sterile, - 1 (un) tampon steril în mediu umed ce con?ine posibile probe biologice din urma materie de culoare brun ro?cat cu aspect de sânge descoperită în fa?a u?ii de acces în interiorul apartamentului la aproximativ 50 cm de u?ă ce a fost marcată criminalistic cu plăcuţa nr. 5, ambalat în 1(una) eprubetă sterilă - 1 (un) tampon steril în mediu umed ce con?ine posibile probe biologice din urma materie de culoare brun ro?cat cu aspect de sânge descoperită în fa?a u?ii de acces în bucătărie , aproximativ la un 1 m , pe plinta de pe peretele holului, ce a fost marcată criminalistic cu plăcuţa nr. 6 , ambalat în 1(una) eprubetă sterilă. - 1 (un) tampon steril în mediu umed ce con?ine posibile probe biologice din urma materie de culoare brun ro?cat cu aspect de sânge descoperită în fa?a cuierului la aproximativ 60 cm, ce a fost marcată criminalistic cu plăcuţa nr. 7. - 1 (un) tampon steril în mediu umed ce con?ine posibile probe biologice din urma materie de culoare brun ro?cat cu aspect de sânge descoperită la circa 2 m de u?ă în interiorul sufrageriei ce a fost marcată criminalistic cu plăcuţa nr. 9. - 1 (un) tampon steril în mediu umed ce con?ine posibile probe biologice din urma materie de culoare brun ro?cat cu aspect de sânge descoperită la circa 3 m de u?ă în interiorul sufrageriei ce a fost marcată criminalistic cu plăcuţa nr. 10. - 1 (un) tampon steril în mediu umed ce con?ine posibile probe biologice din urma materie de culoare brun ro?cat cu aspect de sânge descoperită pe tocul u?ii din lemn de culoare albă de la cel de al doilea hol dispusă în partea din dreapta jos la circa 20 cm de podea ce a fost marcată criminalistic cu plăcuţa nr. 13. (ridicat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului) - Colet cu nr. 2 ce con?ine 1(un) rest de ?igară cu inscrip?ia ”Winston” ambalat ?i sigilat cu autocolant cu inscrip?ia „Probe„(ridicat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului) - Colet cu nr. 3 ce con?ine 1 (un) cu?it în lungime totală de 25,5 cm ambalat ?i sigilat cu autocolant cu inscrip?ia „Probe„(ridicat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului) - Colet cu nr. 5 în care au fost ambalate ?i sigilate cu autocolant cu inscrip?ia „Probe„următoarele : -1 cutie cu medicamente cu inscrip?ia ”SERODETS” -10 mg -1 cutie cu medicamente cu inscrip?ia ”FRONTIN” -0,5 mg -1 cutie cu medicamente cu inscrip?ia ”SANVAL” -10 mg -1 (un) înscris cu schema de aplicare a tratamentului mai sus men?ionat (ridicat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului) înregistrate la pozi?ia nr. 03/2020 în registrul de corpuri delicte ?i mijloace materiale de probă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timi?, urmează dosarul cauzei până la solu?ionarea definitivă a acestuia potrivit art. 162 al.1, 3 C.pr.pen. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Simina Florin Iosif, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen, obligă pe inculpatul S.F. I. la plata sumei de 6500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.( din care 6000 de lei aferente fazei de urmărire penală) Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.06.2020.
Hotarare 203/2020 din 10.06.2020Amână pronuntarea pentru data de 10.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2020