C******* I* R************
InculpatM****** D**
Parte civilăÎn baza dispozi?iilor art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen., raportat la art. 374 alin. 4 ?i art. 375 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul COJOCARU Robert-Iulian, ..., pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 322 alin. (1) Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza dispozi?iilor art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen., raportat la art. 374 alin. 4 ?i art. 375 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul COJOCARU Robert-Iulian, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 38 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 2 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Piatra Neam? sau în cadrul Primăriei com. Crăcăoani pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care reglementează revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind executarea pedepsei în regim de detenţie. Ia act că persoana vătămată Vodafone România S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de numitul M****** D**,.... În baza disp. art. 25 alin. 3 Cod procedură penală dispune desfiinţarea înscrisurilor false şi aflate în original în dosarul de urmărire penală, respectiv Contractul Vodafone România încheiat la data de 02.08.2017, partea I şi partea a II-a precum şi cererea de portare (înscrisuri aflate la filele 53-63 dup). În baza disp. art. 398 şi art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, din care suma de 200 de lei aferentă fazei de urmărire penală, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen. Pronunţată la data de 21.02.2022 prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei conform art. 405 alin. 1 Cod proc. pen.
Hotarare 209/2022 din 21.02.2022În baza art. 391 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 21.02.2022, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.02.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.02.2022În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 07.02.2022, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.01.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2022În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 10.01.2022, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2021Admite cererea de amânare a inculpatului în vederea angajării unui avocat. Amână cauza la 10 decembrie 2021, termen pentru când inculpatul, partea civilă şi persoana vătămată au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Revine cu mandat de aducere pe numele inculpatului, cu atenţionarea şefului de post că în caz de neexecutare se va aplica amendă judiciară.
Incheiere de sedinta din 21.05.2021Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza şi acordă termen la data de 21 mai 2021, pentru când va fi citat cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021