M****** L***** V*****
Inculpat InculpatCondamnă pe inculpatul MLV, la pedepsele de:- 1 ( un an şi 6 (şase) luni ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 396 al.10 C.p.pen. În temeiul art. 55 lit. a C.pen. rap. la art. 67 al. 2 şi art. 66 al. 1 lit. a, b, i şi n C.pen., interzice inculpatului pe o durată de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, precum şi dreptul de a comunica cu martorul CIC sau de a se apropia de acesta. - 3 (trei ) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. şi art. 396 al.10 C.p.pen. În temeiul art. 38 al.1 C.pen. constată că aceste infracţiuni sunt concurente şi în temeiul art. 39 al. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, adică cu o lună închisoare, rezultând în final pedeapsa de: -1 ( un) an şi 7 (şapte) luni închisoare. În temeiul art. 45 al. 1 C.pen. rap. la art. 68 al.1 lit. b C.pen. aplică inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă de mai sus şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a conduce orice categorie de vehicule, precum şi dreptul de a comunica cu martorul CIC sau de a se apropia de acesta, pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 al. 1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, i şi n C.pen. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.În temeiul art. 93 al. 2 C.pen. impune inculpatului obligaţia ca să execute pe parcursul termenului de supraveghere obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Gîrbou sau Primăriei com. Surduc pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare. În temeiul art. 91 alin.4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.În temeiul art. 72 al. 1 C.pen. scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului, timpul reţinerii de 24 ore din data de 18.12.2019. În temeiul art. 16 al.1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea specială de la inculpatul M****** L***** V***** a cantităţilor de: 5,0 grame cannabis care a fost ambalată ?i sigilată cu sigiliul tip MAI nr.18809, fiind predată organelor de poli?ie judiciară drept contraprobă a probei nr.6, 5,0 grame cannabis care a fost ambalată ?i sigilată cu sigiliul tip MAI nr.18809, fiind predată organelor de poli?ie judiciară drept contraprobă a probei nr.7a şi cantitatea totală de 109,2 grame cannabis rămasă în urma analizelor chimice de laborator, care a fost sigilată cu sigiliul MAI nr.18809, fiind predată organelor de poliţie judiciară, depuse la camera de corpuri delicte, conform dovezii seria CJ DR731621 din 11.02.2020. În temeiul art. 112 alin.1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul MLV a unui grinder pe care s-a pus în evidenţă THC, care a fost ambalat şi sigilat cu sigiliul MAI nr. 18809 despre care există date că ar fi fost folosit sau destinat a fi folosit la comiterea infrac?iunii, depus la camera de corpuri delicte, conform dovezii seria CJ DR731621 din 11.02.2020. În temeiul art. 112 alin.1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul MLV a unui telefon mobil marca Huawei cu cartela SIM aferentă ridicat de la inculpat.În temeiul art. 146 al. 3 C.p.pen. dispune conservarea la sediul instanţei a unui Blue Ray care reprezintă copia datele memorate pe sistemele informatice şi mijloacele de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpat. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 1495 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu cuvenit av. AAC care se avansează din FMJ. În temeiul art. 274 al. 1 şi 2 C.p.pen. obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 5500 lei.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020.
Hotarare 287/2020 din 06.10.2020Amână pronunţarea soluţiei în cauză la data de 6 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2020Amână pronunţarea soluţiei în cauză la data de 5 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2020Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei la data de 28 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2020