U** L******
PetentZ***** E**** S*****
IntimatAdmite cererea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicate prin procesul verbal seria PF nr. 0949805 din 08.06.2015 – Post Poliţie Lereşti, cu sancţiunea obligării intimatului contravenient la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 25 ore, în cadrul Primăriei comunei Lereşti, judeţul Argeş. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor azi, 13 iulie 2020, de către grefa instanţei.
Hotarare 1319/2020 din 13.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 13 aprilie 2020.
Incheiere suspendare din 13.04.2020