S*** N*****
InculpatA****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
Parte civilăTermen preschimbat la data de 10 iulie 2020 ora 13,00, conform rezolu?iei instanţei din data de 02.07.2020
În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara cu inculpatul S*** N*****, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. l Cod penal şi art. 5 Cod penal, în dosarul penal nr. 18/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara. Condamnă pe inculpatul S*** N***** în următoarele limite, pentru săvârşirea infracţiuni de: - folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. l Cod penal şi art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 18/1 alin. 1 teza finală din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 67 al. 2 Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani, calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, ca pedeapsă accesorie, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 91 Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 al. 1 Cod penal, sub sancţiunea revocării şi executarea pedepsei prevăzută de art. 96 din Noul Cod Penal. În baza art. 93 al. 1 Cod Penal, pe durata termenului de încercare inculpatul S*** N***** va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Caraş-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod Penal, pe durata termenului de încercare impune inculpatului S*** N***** să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 Cod Penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul S*** N***** va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii fie în cadrul Primăriei comunei Slatina Timiş, fie în cadrul Primăriei comunei Armeniş, în condiţiile stabilite de instanţă, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 94 al. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 al. 1 lit. c) - e ) se comunică Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin. În baza art. 404 al. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege au dacă a săvârşit noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, precum şi ale art. 97 Cod penal privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiuni săvârşite anterior. În baza art. 98 Cod penal, în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată. În baza art. 25 alin. 5 teza finală şi art. 486 al. 2 Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă faţă de inculpatul S*** N*****. În baza art.25 alin.3 Cod procedură penală dispune desfiinţarea totală a următoarele înscrisuri: cererea unică de plata înregistrată la APIA-CL Caransebeş sub nr. 4219/20.04,2007 (vol.2, f.160); cererea unică de plată înregistrată la APIA-CL Caransebeş sub nr. 3727/14.05.2008 (vol.2, f. 199); cererea unică de plată înregistrată la APIA-CL Caransebeş sub nr. CS 16722/12.05.2009 (vol.2, f. l12); cererea unică de plată înregistrată la APIA-CL Caransebeş sub nr.CS 19l58/10.05.20l0 (vol.2, f. 153); înscris intitulat "PROCES VERBAL COPIE", înregistrat la Parohia Ortodoxă Slatina Timiş sub nr. 18/09.05.2010 şi aflat la dosarul cererii de plată aferent campaniei 2010 (vol. 2, f. 145); cererea unică de plată înregistrată la APIA-CL Caransebeş sub nr. CS 12 831/11.04.2011 (vol.2, f.31); cererea unică de plată înregistrată la APIA-CL Caransebeş sub nr. CS 18162/04.05.2012 (vol.2, f.7l). În baza art. 274 al. 1 Cod procedura penală, obligă inculpatul S*** N*****, la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 iulie 2020.
Hotarare 30/2020 din 10.07.2020