N******* M***** G***
InculpatP****** F********* n***** m*********
Parte vătămatăA****** P******
Parte vătămatăP****** C*******
Parte vătămatăÎn baza art. 32 alin. (1) Legea nr. 217/2003 cu aplicarea şi art. 5 alin. (1) C. Pen. şi art. 396 alin. (4) şi (10) Cod procedură penală, stabileşte inculpatului N.M.G. fără antecedente penale, trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin acesta. În temeiul art. 89 alin. (1) Cod penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 2 luni închisoare, dispusă fa?ă de inculpatul N.M.G. prin sentin?a penală nr. 149/13.10.2020 pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul penal nr. 459/213/2020, definitivă prin neapelare la data de 03.11.2020. În temeiul art. 40 alin. (1) Cod penal constată că infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) Cod penal, care face obiectul sentin?ei penale nr. 149/13.10.2020 pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul penal nr. 459/213/2020, definitivă prin neapelare la data de 03.11.2020, ?i infrac?iunea prevăzută de art. 32 alin. (1) Legea nr. 217/2003 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. Pen. (data săvârşirii – 13.03.2020), care face obiectul prezentei cauze, sunt concurente. În temeiul art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal va aplica inculpatului N.M.G. pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare la care se va adăuga 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită (1/3 din 2 luni închisoare –20 zile închisoare), urmând ca inculpatului să i se stabilească pedeapsa rezultantă de 3 luni şi 20 zile închisoare. În baza art. 83 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la data de 03.11.2020, conform dispoziţiilor art. 84 şi art. 89 alin. (2) Cod penal. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul N.M.G. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul N.M.G. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Izbiceni, jud. Olt sau în cadrul Şcolii Gimnaziale com. Izbiceni, jud. Olt, pe o perioada de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 85 alin. (2) lit. c) Cod penal impune inculpatului N.M. G.să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt. În baza art. 86 alin. (1) Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. În baza art. 83 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului N.M.G.asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, privind revocarea amânării aplicării pedepsei. Latura civilă Ia act că moştenitorii persoanei vătămate, numiţii A. P. şi P. C., nu s-a constituit parte civilă. Cheltuieli judiciare În baza art. 404 alin.(4) lit. e) raportat la art. 274 alin.(1) Cod procedură penală, obligă inculpatul N. M. G.la plata sumei de 373 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 73 lei pentru urmărirea penală). În temeiul art. 407 alin. (1) C. Pr. Pen. dispune comunicarea copiei minutei inculpatului N. M. G., persoanelor vătămate, cât şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.03.2021.
Hotarare 62/2021 din 09.03.2021Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la 09.03.2021. Pronuntata azi, 25.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021În baza art. 386 alin. 1 Cod de procedură penală, Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimis în judecată: - inculpatul N******* M***** G***, din infracţiunea încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin acesta, faptă prev. ?i ped. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, republicată, în infracţiunea prev. şi ped. de 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. Pen.. Cu apel odată cu fondul. Acorda termen la data de 25.02.2021 ora 09:00, pentru ca inculpatul sa depuna înscrisuri in circumstan?iere. Se va solicita la BEP Corabia referat cu privire la inculpat, se va reveni cu adresa catre UAT Izbiceni. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.01.2021
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Acorda termen la 14.01.2021 ora 09:00, pentru introducerea in cauza a mo?tenitorilor persoanei vătămate. Emite adresa catre UAT Izbiceni.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020