D******** V******* C*****
PetentI** M********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul D******** V******* C*****, în contradictoriu cu intimatul IPJ MEHEDINŢI, ca neîntemeiată. Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuirlilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22 iulie 2019, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Hotarare 1391/2020 din 22.07.2020Amână pronunţarea la data de 22.07.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.07.2020Suspendat, începând cu data de 15.04.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. 11 din decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 11 din 15.04.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, cu referire la Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 417/2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.