P******* F***** D*****
InculpatHOTĂRAŞTE: În temeiul art. 334 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin.10 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul P******* F***** D***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin.2 din C.pen la pedeapsa amenzii penale, fiind stabilită limita specială de 140 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind stabilită la cuantumul de 10 lei, urmând ca în final inculpatul să achite suma de 1400 (o mie patru sute) lei, cu titlul de amendă penală. În baza art. 63 C.pen, atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că în cazul în care, cu rea credinţă, nu achită pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 150 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2021.
Hotarare 41/2021 din 19.02.2021Amână pronunţarea la data de 19.02.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei prin intermediul grefei, astăzi, 12.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2021DISPUNE Amână pronunţarea în cauză la data de 12.02.2021. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 28.ianuarie.2021. Preşedinte,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2021Acordă termen la data de 28.01.2021, ora 8.30 complet C1p faţă de lipsa inculpatului, care va fi citat cu mandat de aducere şi totodată se va emite adresă la IPJ Timiş să comunice cazierul judiciar al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020