M****** A**
InculpatÎn baza art.338 al.1 NCP. cu aplicarea art.396 al.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpata MUREŞAN ANA, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare În baza art.91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi în baza art.92 C.pen. stabileşte un teremen de supraveghere de 2 ani. În baza art.93 al.1 C.pen. obligă inculpata pe durata termenului de supraveghere la următoarele măsuri de supraveghere: a.) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, la datele fixate de acesta; b.) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c.) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d.) să comunice schimbarea locului de muncă; e.) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 al.2 C.pen. impune condamnatei să executa următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş sau organizare în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal (Legea 286/2009), obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă 60 de zile, la Serviciul Public de Asistenţă Socială Baia Mare sau la Primăria Baia Mare. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal (Legea 286/2009), privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art.274 al.1 NCPP obligă pe inculpata MUREŞAN ANA, cu datele personale de mai sus, să plătească suma de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 04.11.2021, prin punere la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1147/2021 din 04.11.2021Amână pronun?area pt. termenul din data de 04.11.2021, ora 12,00
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2021Pronunţarea se amână pentru data de 02.11.2021, ora 12:00 şi se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2021în vederea citării inculpatei cu mandat de aducere;
Incheiere de sedinta din 16.09.2021