R***** D*****
InculpatK***** E***
Parte civilăI. În baza art. 228 al. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 (2) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul R. D. la pedeapsa de 1 an ?i 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în data de 17.10.2017 în dauna părţii vătămate K. E., constituită ca parte civilă. În baza art. 66 al. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 al. 1 lit. c) din Codul penal. În baza art. 65 al. (1) din Codul penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. (1) lit. a) şi lit. b) din Codul penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 al. (3) din Codul penal. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri. II. În baza art. 1349, art. 1371 din Codul civil, art. 19, art. 25 şi art. 86 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul R.D., la plata către partea civilă K. E., a sumei de 16000 lei ?i a sumei de 200 euro, daune materiale reprezentând sumele sustrase de inculpat. III. În baza art. 274 al. (1) din Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 2250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 200 lei în faza de urmărire penală, 50 lei în faza camerei preliminare ?i 2000 lei în faza de judecată). Suma de 868 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justi?iei către Baroul de Avoca?i Sălaj pentru apărătorul desemnat din oficiu – avocat F. M. N. (f. 151) – ?i rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea ?i motivele de apel se depun la Judecătoria ?imleu Silvaniei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 decembrie 2021, la sediul instanţei.
Hotarare 326/2021 din 17.12.2021amână pronun?area în data de 17 decembrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021amână cauza la data de 20 octombrie 2021. Se va contacta telefonic inculpatul şi i se va pune în vedere să facă dovada unei plăţi
Incheiere de sedinta din 15.09.2021pentru citarea iculpatului si a martorului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 16.06.2021pentru o eventuală împăcare
Incheiere de sedinta din 19.05.2021pentru a se emite adresă către Baroul Sălaj în vederea desemnării unui apărător din oficiu
Incheiere de sedinta din 21.04.2021pentru prezentarea păr?ilor
Incheiere de sedinta din 17.03.2021pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 17.02.2021pentru a se emite adresă către ANP, IPJ
Incheiere de sedinta din 20.01.2021pentru citarea inculpatului lipsă cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020