V**** A*****
InculpatÎn temeiul art. 396, alin. 2 şi alin. 10 din Codul de procedură penală, CONDAMNĂ pe inculpatul V A, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În temeiul art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsă durata reţinerii din 12.12.2019 (24 de ore). În temeiul art. 91 din Codul penal, SUSPENDĂ sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93, alin. 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locului de muncă; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b, c din Codul penal, impune inculpatului următoarele obligaţii: - să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. - să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală pentru tratarea dependenţei cronice de alcool şi a celorlalte afecţiuni generate de sau în legătura cu această dependenţă. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei mun. Cluj-Napoca sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 350 lei (150 lei – în cursul urmăririi penale, 200 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2020.
Hotarare 853/2020 din 06.11.2020Conform dispoziţiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc în data de 06.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2020