S* G******* R****** A******** R********** S*
ReclamantS* E****** R****** A******************** S*
PârâtT***** P**** R*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta S* G******* R****** A******** R********** S*, în contradictoriu cu pârâta SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, ?i intervenientul for?at TURLEA PETRE RAZVAN. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5803,95 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 28.03.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 437,35 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 03.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3197/2021 din 03.03.2021Amână pronunţarea la data de 03.03.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică , 19.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2021Având în vedere Hotărârea nr. 21 din data de 05.11.2020 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Buftea, instanţa dispune amânarea cauzei pentru termenul din data de 19.02.2021, ora 08:30, pentru când se vor cita părţile. Măsurile dispuse prin încheierea/rezoluţia anterioară se vor menţine pentru noul termen.