M***** I***
InculpatS******* C***** J******* D* U****** B****** P*** R** L****
Parte civilăT*** R*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp, cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. c C.p., condamnă pe M***** I***, la pedeapsa amenzii de 1.800 lei (rezultată prin stabilirea unui număr de 180 zile-amendă, respectiv a cuantumului de 10 lei corespunzător unei zile-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cp, (faptă comisă la data de 06.07.2019, persoană vătămată ?âră Roxana). În baza art. 63Cp, atrage atenţia inculpatului M***** I***, asupra faptului că neexecutarea cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a amenzii, atrage înlocuirea zilelor-amendă cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În temeiul art. 559 alin. 1 şi 2 Cpp., pune în vedere inculpatului că, în cazul în care se află în imposibilitatea de a plăti integral amenda penală în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, poate solicita judecătorului delegat cu executarea eşalonarea acesteia. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 3, 4, 5 şi art. 25 alin. 1 Cpp., cu aplicarea art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 C civ, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ?âră Roxana ?i pe cale de consecin?ă obligă inculpatul să plătească păr?ii civile ?âră Roxana, suma de 5.768 lei cu titlu de despăgubiri civile din care 5000 lei reprezentând daune morale ?i 768lei reprezentând daune materiale, şi respinge acţiunea pentru restul pretenţiilor. În temeiul art. 397 alin. 1, rap. la art. 25 alin. 1 ?i art. 19 alin. 1 ?i 5Cpp, raportat la art. 1349 alin. 1 ?i 2 C civ, rap. la art. 1382 C civ, admite ac?iunea civilă formulată de Spitalul Jude?ean de Urgen?ă Bra?ov ?i, pe cale de consecin?ă, obligă inculpatul M***** I*** la plata sumei de 2.778,65 lei, reprezentând presta?ii medicale acordate persoanei vătămate ?âră Roxana . În baza art. 274 alin. 1 teza întâi Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei pentru faza de urmărire penală şi 500 lei pentru faza camerei preliminare şi a judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.02.2021.
Hotarare 238/2021 din 17.02.2021stabileste pronuntarea la data de 17.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2021amână judecarea cauzei la data de 03.02.2021, sala J3, ora 11.30, în vederea administrării probelor propuse
Incheiere de sedinta din 02.12.2020amână judecarea cauzei la data de 02.12.2020, sala J3, ora 11.00, având în vedere că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 21.10.2020