B***** P* P****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală , constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1713/198/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei privind cercetat, în stare de libertate ,pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BPetru urmând a se fixa termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Prezenta se comunică de îndată inculpatului şi procurorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 1 iulie 2020. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Incheierefinalacamerapreliminara484/2020 din 01.07.2020