R********* B*** S*
ContestatorO**** D***** N******
IntimatO**** L********** A****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de contestatoare. Admite contestaţia. Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale procedurii prevăzute de Legea 77/2016, privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Repune părţile în situaţia anterioară comunicării notificării nr. 27/30.12.2019 formulată de intimaţi în temeiul Legii nr. 77/2016. Obligă intimaţii la plata către contestatoare a sumei de 20 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile lucrătoare de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Tulcea. Pronunţată astăzi, 12.01.2021, prin punere soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 29/2021 din 12.01.2021Amână pronunţarea la data 12.01.2021. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 29.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2020Amână pronunţarea la data 29.12.2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 17.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2020Amână pronunţarea la data 17.12.2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020Amână cauza la data de 03.12.2020 pentru lipsa răspunsului de la SITL Tulcea.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Amână cauza la data de 22.09.2020 pentru depunerea relaţiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 63 alin. 11, cap. VII, din Decretul nr. 240/2020, conform cărora: ” În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, constată suspendată de drept judecata prezentei cauze.