Dosar 1141/62/2019/a1 din 10.11.2020

atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1141/62/2019/a1
Data dosar:
10.11.2020
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.12.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de către reclamantul ALPINSOLV SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC GEANI FOREST SRL - în faliment, în contradictoriu cu pârâtul C***** M***** şi în consecinţă: Obligă pârâtul să suporte din averea personală plata sumei de 2.325.686 lei, aceasta urmând să intre în averea debitoarei. Autorizează creditorii să procedeze la punerea în executare a prezentei. Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin 2 CPC.

    Hotarare 1263/2021 din 09.12.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 9.12.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 25.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 11.11.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021
  • Sedinta din data de 14.10.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 28.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2021
  • Sedinta din data de 10.06.2021 la ora 09:15

    Complet: CI4
  • Amână cauza

    Pentru recomunicarea înscrisurilor către pârâtul Cătană Marian, la adresa indicată, acordă termen de judecată la data de 14.10.2021, CI4, sala T5, ora 9:00.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2021
  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu reclamantul Alpinsolv SPRL. Dispune citarea acestuia în Piatra Neamţ, str. Plevnei nr.3, bl.G10, sc.C, ap.41, jud.Neamţ, cu menţiunea:"repus pe rol şi să depună înscrisurile în dovedirea cererii de chemare în judecată". Se citează pârâtul C***** M***** la adresa indicată în acţiune, cu menţiunea:"repus pe rol". Acordă termen de judecată, la data de 10.06.2021, CI4, sala T5, ora 9:15.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 1.04.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 04.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CI4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 18.03.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2021
  • Sedinta din data de 18.02.2021 la ora 10:00

    Complet: CI4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 4.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD