C***** C*******
InculpatD**** S*****
InculpatS***** M****
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (1) NCPP constată competenţa instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 216/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, privind pe inculpatele D.S, şi C. C, ambele trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal Constată legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, precum şi a actelor de urmărire penală efectuate în cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D. S. şi C. C. În baza art. 272 NCPP, onorariile apărătorilor din oficiu, avocat G. M. pentru inculpata D. S, în cuantum de 795 lei, şi avocat M. F. pentru inculpata C. C, în cuantum de 795 lei, urmează a fi avansate din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 14.12.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara212/2020 din 14.12.2020