C************** G******* - C********
ReclamantP******* M*********** V**** D*****
PârâtAdmite acţiunea. Anulează adresa nr. 4111/17.02.2020. Anulează în parte dispoziţia nr. 697/01.11.2019 în sensul că suma în cuantum de 1263 lei (reprezentând indemnizaţia echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii) va fi acordată începând cu data de 09.11.2017. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată astăzi, 19.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Hotarare 803/2020 din 19.11.2020Amână pronunţarea la 19.11.2020. Pronunţată astăzi, 05.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2020lipsa relaţiilor solicitate; revenire adresă către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020administrarea probelor propuse de către părţi
Incheiere de sedinta din 03.09.2020