P******* M*********** R** V*****
ReclamantM*********** R** V*****
ReclamantB******* D***** V*****
PârâtB******* A******* V********
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamanţii Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea ?i Municipiul Râmnicu Vâlcea faţă de pârâţii BOERESCU DANIEL-VASILE, BOERESCU ANGELICA-VALENTINA. Obligă pârâţii să desfiin?eze lucrărilor de construire executate nelegal (fără autoriza?ie de construire), menţionate în procesul verbal de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iilor nr. 46688/04.12.2017, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei cauze, în caz contrar, autorizează Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să ducă la îndeplinire măsurile de demolare a lucrărilor. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată azi 19.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4960/2021 din 19.10.2021pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2021acordă ultim termen pentru ca pârâţii să depună dovezi privind intrarea în legalitate cu privire la lucrările efectuate
Incheiere de sedinta din 29.06.2021pentru administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Acordă termen la data de 11 mai 2021 ora 9:30.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021pentru ca pârâţii să depună la dosar autorizaţia de construire
Incheiere de sedinta din 16.02.2021