P******** I**
InculpatI****** M****
Parte vătămatăC****** A**
Parte vătămatăÎn baza art.485 alin.1 lit.b C.pr.pen.; Respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul din cadrul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul P******** I**, în dosarul de urmărire penală nr. 679/P/2018, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere a animalelor cu intenţie fără drept şi rănirea sau schingiurea animalelor, fapte prev. de art.25 alin.1 lit.a) şi lit.e) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. Trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea în vederea continuării urmăririi penale. În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art.275 alin.6 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu, avocat Aricelu Victor, în cuantum de 554 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18 decembrie 2020, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 125/2020 din 18.12.2020Amână pronunţarea la data de 18 decembrie 2020, ora 12:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2020Emite adresă către Baroul Vâlcea - Serviciul de Asistenţă Juridică din Oficiu spre a desemna un apărător din oficiu pentru inculpat. Solicită fişa de cazier judiciar a inculpatului în vederea cunoaşterii antecedentelor penale. Solicită relaţii Biroului executări penale din cadrul Judecătoriei Piteşti.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Citează în cauză persoanele vătămate. Emite mandat de aducere pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020trimite dosarul la completul nou investit.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Admite cererea de abţinere formulată de judecător Andrei Delia, în dosarul nr.1147/185/2020, având ca obiect sesizare acord de recunoaştere, privind pe inculpatul P.I. Trimite dosarul la serviciul registratură în vederea repartizării aleatorii la un alt complet în materie penală. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2020, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheiere abtinere 10/2020 din 17.09.2020