M** A*** I****
InculpatN****** S*****
Parte civilăN****** M***** E******
Parte civilăM***** L****
Parte civilăM***** Ş*****
Parte civilăSentinţă penală nr. 245/14.04.2021.În baza art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul M.A. I, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 al. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. Conform art. 91 C. pen. rap. la art. 92 al. 1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., inculpatul urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere: • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei oraşului Vişeu de Sus, jud. Maramureş, sau al Primăriei comunei Moisei, jud. Maramureş. În baza art. 25 Cod de procedură penală admite în parte constituirea de parte civilă. Obligă partea responsabilă civilmente SC Euroins România, cu sediul în sos. Bucure?ti Nord, nr.10, Global City Business Park, Clădirea 023, et. 4, jud. Ilfov, la plata către partea civilă: - M. L, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 33-35-37, corp A, ap. 42, jud. Cluj, a sumei de 7.964,40 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale; - M. Ş. cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 33-35-37, corp A, ap. 42, jud. Cluj, a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale; - M. A. cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 33-35-37, corp A, ap. 42, jud. Cluj, a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale; - M. D, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 33-35-37, corp A, ap. 42, jud. Cluj , a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale; - N. S, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 33-35-37, corp A, ap. 42, jud. Cluj, a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale; - N. M. E, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 33-35-37, corp A, ap. 42, jud. Cluj, a sumei de 15.000 euro reprezentând daune morale. Respinge constituirea de parte civilă formulată în numele numitei M.I, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj-Napoca, str. Calea Dorobanţilor, nr. 33-35-37, corp A, ap. 42, jud. Cluj, ca inadmisibilă. Ia act că partea civilă Spitalul orăşenesc Vişeu de Sus, cu sediul în Vişeu de Sus, str. 22 Decembrie, nr. 1, jud. Maramureş, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 276 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei, către partea civilă, M. L. reprezentând onorariu avocaţial. În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă condamnatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14. 04. 2021.
Hotarare 245/2021 din 14.04.2021Amână pronunţarea pe data de 14 aprilie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2021Amână pronuţarea pentru data de 07.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021Având în vedere adresa nr. 840/IX/1/2021 din 10.02.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în care se arată că în data de 10.02.2021 nu poate fi asigurată prezenţa unui reprezentant al Ministerului Public în contextul pandemiei cu virusul SARS COV 2 şi constatând că nu este legal constituit completul de judecată, amână judecarea cauzei la data de 24.03.2021 ora 14.00.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Amână judecarea cauzei la data de 10.02.2021 ora 13.00. Se vor studia înscrisurile depuse de părţile civile în probaţiune, urmând ca, la următorul termen de judecată, instanţa să se pronunţe cu privire la acestea. Se va efectua adresa solicită de partea responsabilă civilmente S.C. Euroins România către Casa Judeţeană de Pensii Maramureş pentru a comunica dacă familia victimei a beneficiat de ajutor de înmormântare şi în ce cuantum. Încuviinţează pentru părţile civile audierea celor doi martori propuşi, care vor fi citaţi pentru a fi audiaţi la următorul termen de judecată. În acest moment, respinge cererea de disjungere a laturii civile.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020