B** V* V***** S****
InculpatB** S*****
Parte civilăS******* C***** D* U****** P*** B****** T********
Parte vătămatăÎn baza art.396 alin.1, alin. 2 raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen.C.pr.pen. condamnă pe inculpatul BO? VICTOR SANDU, sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de distrugere, prev. ?i ped. de art. 253 al. 4 Cp, cu aplic. art. 41 al. 1 şi art. 43 alin. 5 C.pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie. În baza art.67 al. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit a, lit.b, C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.65 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit a, lit.b, C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 404 alin. (4) lit.d raportat la art. 109 C.pen, dispune luarea faţă de inculpatul Boţ Victor Sandu a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art. 566 alin. (3) C.pr.pen. dispune comunicarea copiei de pe dispozitiv, precum si a copiei raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 3125/A1/12.02.2020 Administraţiei locului în care urmează urmează să fie deţinut inculpatul. În temeiul art. 109 alin. 2 Cod penal raportat la art. 566 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că este obligat să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează a efectua tratamentul, iar în caz de nerespectare a măsurii de a urma tratament medical se poate dispune internarea medicală. În conformitate cu art. 112 lit. b) C.pen. dispune confiscarea fragmentului bidon de plastic de 5 l, culoare albastru deschis, aflat la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Timişoara, la poziţia 32/2020. În baza art. 397 al.1 şi art.19 şi art. 20 C.pr.pen. ia act că Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Pius Brînzeu Timişoara nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 397 al.1 şi art.19 al.1 al.5, art.23 alin. 3 C.pr.pen. raportat la art.1349 şi urm, la art.1357, art.1391 C.civ, admite acţiunea civilă formulată partea civilă Boţ Silvia şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 30.000 euro cu titlu de daune materiale. În baza art.274 alin.1 Cod pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1606 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 520 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală, iar suma de 1086 lei cheltuieli în cursul judecăţii. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 1495 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 3298/2020, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timi?. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 16.03.2021.
Hotarare 813/2021 din 16.03.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 16.03.2021, pentru cand se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 16.02.2021, pentru cand se dispune citarea inculpatului prin politie.
Incheiere de sedinta din 19.01.2021amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 19.01.2021, pentru cand se citeaza partile.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020amana judecarea cauzei si acorda termen de judecata la data de 15.12.2020, pentru cand se reface procedura de citare cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020