Dosar 11553/225/2020 din 29.12.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11553/225/2020
Data dosar:
29.12.2020
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.03.2021 la ora 12:00

    Complet: Complet Penal 3
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 335 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 1 C. pen. raportat la art. 43 al. 5 C. pen. şi art. 396 al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul BONCU ALEXANDRU-ION la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere . În baza art. 65, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1 lit. a şi b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1, lit. a şi b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani. În baza art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 336 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 1 C. pen. raportat la art. 43 al. 5 C. pen. şi art. 396 al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul BONCU ALEXANDRU-ION cetăţean român, la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 65, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1 lit. a şi b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1, lit. a şi b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani. În baza art. 38 C. pen., constată că infracţiunile pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză sunt concurente . În baza art. 38 C. pen. coroborat cu art. 39, al. 1, lit. b C. pen., contopeşte pedepsele dispuse prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului BONCU ALEXANDRU-ION pedeapsa cea mai grea- 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare- la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 5 (cinci) luni închisoare, urmând să execute în total pedeapsa de 1 ( unu) an şi 8 (opt) luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen. În baza art. 45, al. 5 rap. la art. 45, al. 3, lit. a C. pen., la art. 65, al. 1 C. pen. şi la art. 66, al. 1, lit. a şi b C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45, al. 3, lit. a C. pen. rap. la art. 67, al. 1 C. pen. şi la art. 66, al. 1, lit. a şi b C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68, al. 1, lit. c C. pen. În baza art. 72 alin. 1 Cod pen. deduce perioada reţinerii şi a arestului preventiv din data de 09.12.2020 la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod pr. pen. menţine măsura arestării preventive până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile, a inculpatului BONCU ALEXANDRU- ION, măsură dispusă prin încheierea nr. 1252 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin la data de 10.12.2020 în dosarul nr. 10905/225/2020, definitivă prin încheierea nr. 25 din 14.12.2020 a Tribunalului Mehedinţi. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. suma de 868 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2021, la sediul Judecătoriei Dr. Tr. Severin.

    Hotarare 417/2021 din 10.03.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 12:00

    Complet: Complet Penal 3
  • Amână cauza

    acordă termen la data de 10.03.2021 ora 12:00 pentru ca inculpatul să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere, pentru când se citează inculpatul.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD