K*** I*** Z***** C****
Inculpatîndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea penală
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.11.2020Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 3825/P/2020 din 23.11.2020 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, din data de 23.11.2020 până în data de 22.11.2020, inclusiv, a inculpatului K*** I*** Z***** C****, recidivist, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal . Respinge solicitarea inculpatului, formulată prin apărător, în sensul de a se dispune împotriva sa măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul pentru apărătorul din oficiu, av. Borlan Alexandra, în sumă de 313 de lei, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23.11.2020, ora 11:57
Incheiere masuri preventive faza de UP 3746/2020 din 23.11.2020