Dosar 115/86/2019 din 25.11.2020

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 115/86/2019
Data dosar:
25.11.2020
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C2A PEN
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* S****** împotriva sentinţei penale nr. 273/12.10.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 115/86/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B****** C*********, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B****** C********* împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă pe inculpatul apelant la plata către stat a sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.03.2021.

    Hotarare 218/2021 din 03.03.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 8:30

    Complet: C2A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.03.2021. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 01.02.2021 la ora 11:00

    Complet: C2A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.02.2021.Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.02.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2021
  • Sedinta din data de 22.01.2021 la ora 8:30

    Complet: C2A PEN
  • Soluţionare

    Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul B****** C********* privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, din infracţiunea de din tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.01.2020.

    Incheiere finala dezinvestire din 22.01.2021
  • Sedinta din data de 11.01.2021 la ora 8:30

    Complet: C2A PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână la data de 22.01.2021 pronunţarea cu privire schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B****** C*********. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.01.2021.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD