N***** D***** F******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ?i art. 41 alin. 1 C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul NECULA DRAGO?-FLORIAN (date), la pedeapsa de 1 (unu) an ?i 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată (trei acte materiale din datele de 16.09.2019 ?i 17.09.2019). În baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul NECULA DRAGO?-FLORIAN (date), la pedeapsa de 1 (unu) an ?i 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 21.01.2020). În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 5 luni închisoare, în total pedeapsa rezultantă par?ială de 1 (unu) an ?i 11 (unsprezece) luni închisoare. Constată că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre au fost săvârşite în termenul de încercare de 6 ani, stabilit prin sentinţa penală nr. 680/24.06.2014 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. 4508/105/2014, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2014. În baza art. 96 alin. 4, 5 rap. la art. 43 alin. 1 C.pen. revocă beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare dispuse prin sentinţa penală nr. 680/24.06.2014 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. 4508/105/2014, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2014 şi adaugă pedeapsa rezultantă par?ială de 1 an ?i 11 luni închisoare aplicată în prezenta cauză la pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final, pedeapsa de 4 (patru) ani ?i 5 (cinci) luni închisoare în regim de deten?ie. Revocă suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.pen. (1968). În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 19.03.2013 la data de 18.12.2013. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotătâri la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (800 lei în faza de urmărire penală şi 1.700 lei în faza de judecată). În baza art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen. onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, av. Brecea Monica, în cuantum de 1.495 lei, urmează a fi avansat din fondurile speciale alocate de Ministerul Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2020.
Hotarare 482/2020 din 30.10.2020Amână pronun?area la data de 30.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020Amână pronun?area la data de 23.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020Amână cauza la solicitarea inculpatului în vederea angajării unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 01.09.2020