M********* R** V************** E*******************
PetentG***** C*********
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Municipiul Rm.Vâlcea Direcţia Economico -Financiară, în contradictoriu cu intimatul G***** C*********. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 180 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 7481975 din 11.11.2014 întocmit de I.P.J. Vâlcea, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 7 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Rm.Vâlcea. Pronunţată azi, 29.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 465/2021 din 29.01.2021