G******* I**
InculpatA***************** J******** A F********* P****** C************
Parte civilăÎn baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G******* I**, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în formă continuată, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza 67 alin.2 Cod penal, cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea 241/2005, aplică inculpatului G******* I**, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 al 1 lit. b Cod penal. În baza art.65 alin.1, 3 Cod penal, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 241/2005, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. Constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 (un) an închisoare, prin sentinţa penală nr. 131/22.04.2019 pronun?ată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4859/208/2018, rămasă definitivă la data de 07.05.2019, prin neapelare, urmând să fie aplicate dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni. În baza art.38, 39 alin. 1 lit.b Cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 131/22.04.2019 pronun?ată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4859/208/2018, rămasă definitivă la data de 07.05.2019, prin neapelare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 (patru) luni închisoare ?i condamnă pe inculpatul G******* I** la pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare. În baza 67 alin.2 Cod penal, cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea 241/2005, aplică inculpatului G******* I**, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 al 1 lit. b Cod penal. În baza art.65 alin.1, 3 Cod penal, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 241/2005, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit conform art. 92 Cod Penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Iablaniţa, jud. Caraş-Severin sau Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin pe o perioadă de 100 de zile. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 96 Cod penal. Ia act că inculpatul a achitat parţial prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, respectiv suma de 8.401 lei, conform chitanţei seria TS185 nr. 10000134349 din 09.12.2019, în valoare de 3.000 (fila 175, vol.I dosar u.p.), precum şi a chitanţei seria TS182 nr. 10000136982 din 29.01.2020, în valoare de 5.401 lei (fila 308, vol.I dosar u.p.). În baza art.19, art. 25 şi art.397 alin.1 Cod procedură penală, art.1349, art.1357, art.1381, 1382 şi art. 1385 Cod Civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi obligă inculpatul G******* I** la plata sumei de 13.107 lei, despăgubiri civile rămase neachitate, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii - majorări, penalităţi, dobânzi - care se vor calcula de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii integrale a creanţei principale. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 04.09.2019, asupra imobilului cu nr. 221/a Globu Craiovei, înscris în CF 30342 UAT Iablaniţa, aparţinând inculpatului G******* I** şi soţiei acestuia, Gherescu Magdalena, până la concurenţa contravalorii despăgubirilor civile şi a datoriei fiscale neachitate în prezent. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, dispune comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului prezentei hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive a acesteia, pentru a se face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul G******* I** la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 martie 2021.
Hotarare 15/2021 din 04.03.2021Amânat la 04.03.2021, ora 13:30, în vederea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 18.02.2021Amânat la 18.02.2021, ora 13:00, pentru administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 04.02.2021Amânat la 04.02.2021, ora 13:30, pentru prezentarea inculpatului, în vederea precizării pozi?iei procesuale
Incheiere de sedinta din 07.01.2021Amânat la 07.01.2021, ora 13:00, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată,precum şi faţă de cererea de amânare formualtă de apărătorul ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Amânat la 26.11.2020, ora 13:30, pentru prezentarea inculpatului sau pentru a se depune la dosar un înscris din care să rezulte poziţia procesuală a acestuia.
Incheiere de sedinta din 29.10.2020Amânat la 29.10.2020, ora 13:00, faţă de cererea de amânare formulată de către inculpat, în vederea angajării unui apărător
Incheiere de sedinta din 17.09.2020