I************ G****** P** I*******
ReclamantA**** M****** A******
PârâtB*** H***** A***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu pârâţii: A**** M****** A****** şi B*** H***** A***. Dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâţilor A**** M****** A****** şi B*** H***** A***, aflaţi în Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică Arad, pentru o perioadă de 5 luni, cu începere de la data de 28.11.2020 şi până la 27.04.2021. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către interpreţii ISTARLIN MUHUDIN şi ROŞEŢI MOHAMED SUZAN, a sumei de câte 200 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de interpret şi traducător prestate în prezenta cauză. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 26.11.2020.
Hotarare 348/2020 din 26.11.2020