N****** Ş*****
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 374,art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.p.p.. Condamnă pe inculpatul N****** Ş***** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 C.p. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului N****** Ş***** prin prezenta sentinţă, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.p. În baza art. 93 alin. 1 C.p. Impune inculpatului ca, pe perioada termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj. În baza art. 93 alin 3 C.p.p Impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Craiova, jud. Dolj. În baza art. 91 alin. 4 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. Obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 150 lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.07.2020.
Hotarare 1618/2020 din 03.07.2020pentru a se efectua adresa IPJ în vederea înaintării fişei de cazier judiciar şi pentru a se depune înscrisurile în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 28.05.2020preschimbă termenul de judecată pentru data de 28.05.2020
Având în vedere Hotărârea nr. 191 din 10 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii Secţia pentru Judecători, Hotărârea nr. 6 din data de 11.03.2020 a Colegiului de conducere, Hotărârea Adunării Generale din cadrul Judecătoriei Craiova nr. 5 din data de 11.03.2020, Hotărârea nr.192 din 12 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii Secţia pentru Judecători, Hotărârea nr.7 din data de 13.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Judecătoriei Craiova, în vederea prevenirii răspândirii la nivel naţional a infecţiei Coronavirus SARS-COV-2, s-a luat măsura preschimbării termenelor de judecată, astfel că dispune preschimbarea termenului de judecată pentru data de 28.05.2020.
Rezolutie din 13.03.2020