G******* A******** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtE******* P****
IntervenientAdmite, astfel cum a fost precizată, cererea formulată de reclamanta GROUPAMA ASIGURĂRI S.A., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat E******* P**** şi în consecinţă: Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2049,49 lei, reprezentând rest c/val daună, precum şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere aferente acesteia, calculate începând cu data de 30.04.2020 şi până la plata efectivă a debitului principal. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Iaşi.
Hotarare 1421/2021 din 12.02.2021Amână pronunţarea la data de 12.02.2021 pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2021În baza dispoziţiilor art. 200 alin. (4) Cod procedură civilă, anulează cererea de chemare în judecată formulată reclamanta GROUPAMA ASIGURĂRI S.A..
Incheiereanularecerere528/2020 din 13.07.2020