T****** G** G**************
CondamnatT****** G*******
Reprezentant legalAstăzi, 29 decembrie 2020, ora 11:00, în vederea punerii în executare a măsurii educative a supravegherii prevăzută de art. 118 Cod penal aplicată prin sentinţa penală nr. 312 din data de 11.08.2020 pronunţată în dosarul nr. 13528/1748/2019 al Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1110/A/23.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, în faţa judecătorului delegat cu executarea s-a prezentat numitul T****** G******* Cosmin (minor la data săvârşirii faptei), şi reprezentantul legal T.M., lipsă fiind reprezentantul Serviciului de Probaţiune Botoşani. S-a adus la cunoştinţă numitului T.Ghe.C. că prin sentinţa penală susmenţionată, în temeiul art.118 din Codul penal i s-a aplicat măsura educativă prevăzută de art.119 Cod penal, respectiv măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării la sfârşit de săptămână, pe o durată de 12 săptămâni, constând în obligaţia inculpatului de a respecta un program stabilit de Serviciul de Probaţiune Botoşani, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse, supravegherea urmând a se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Botoşani. S-a atras atenţia minorului T****** G******* Cosmin asupra dispoziţiilor art.123 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării condiţiilor de executare a măsurii educative, a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative. Judecătorul delegat pune în vedere numitului T. Ghe.C. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la data de 29 decembrie 2020, ora 14,00.
Incheiere finala dezinvestire din 29.12.2020Având în vedere lipsa inculpatului minor, nu s-a putut pune în executare măsura educativă, motiv pentru care se acordă un nou termen de judecată pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020