R**** V* I****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 10811/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpatul Rău?i Ionu?, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Rău?i Ionu?. Dispune comunicarea încheierii, de îndată, procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 06.07.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 06.07.2020