D******* G******* R******** A F********* P****** B****** P*** A************ J******** A F********* P****** S***** P*** R** L****
ApelantC****** M**** A***
IntimatAdmite cererea de apel formulată de apelanta - contestatoare DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în contradictoriu cu intimatul CĂRĂBAŞ MIHAI – ALIN, împotriva sentinţei civile nr. 5689/28.08.2020, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. 11736/306/2019, pe care o anulează în parte, în sensul că: Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare cu privire la anularea adresei şi înştiinţării privind măsura popririi tuturor conturilor deschise la Trezoreria Braşov emisă la data de 15.10.2019 de BEJ Corşate Alexandru în dosarul execuţional nr. 277/2017, ca neîntemeiată. Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în contradictoriu cu intimatul CĂRĂBAŞ MIHAI – ALIN şi, pe cale de consecinţă: Anulează adresa şi înştiinţarea privind măsura popririi, emise în data de 15.10.2019 de BEJ Corşate Alexandru în dosarul execuţional nr. 277/2017, cu privire la suma de 6.218,60 lei. Menţine adresa şi înştiinţarea privind măsura popririi, emise în data de 15.10.2019 de BEJ Corşate Alexandru în dosarul execuţional nr. 277/2017, cu referire la suma de 1.548,13 lei (734, 40 lei – diferenţă dobândă + 813,73 lei – cheltuieli de executare). Menţine dispoziţia primei instanţe de admitere a excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare cu privire la anularea celorlalte acte de executare silită emise de BEJ Corşate Alexandru în dosarul execuţional nr. 277/2017, precum şi dispoziţia de respingere a contestaţiei la executare având ca obiect restul actelor de executare contestate, ca fiind tardiv formulată. Menţine dispoziţia privind respingerea cererii de suspendare a executării silite. Definitivă. Pronunţată azi, 04.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.(2) Cod de procedură civilă.
Hotarare 76/2021 din 04.02.2021Amână pronunţarea pentru data de 04.02.2021, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2021