A***** M******
ContestatorC********** T********
IntimatAdmite excep?ia inadmisibilită?ii contesta?iei la executare invocată din oficiu în ceea ce priveşte motivul privind caracterul nedatorat al creanţei. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea A***** M******, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în ceea ce priveşte motivul privind caracterul nedatorat al creanţei, ca inadmisibilă. Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea A***** M******, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. Anulează încheierea civilă nr. 10546 din data de 29.07.2014 pronun?ată în dosarul nr. 23059/325/2014 al Judecătoriei Timişoara şi toate actele de executare silită efectuate în dosarul nr. 841/EX/2014 aflat pe rolul B.E.J. Babeu Adrian. Obligă contestatoarea să achite în contul B.E.J. Babeu Adrian suma de 66.64 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de realizarea copiilor certificate de pe actele dosarului de executare. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în cauză. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.06.2020.
Hotarare 5603/2020 din 25.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.