K***** I***** I********** R* S***
ReclamantC***** C********* - C******
PârâtAdmite, în parte, cererea având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S***, în contradictoriu cu pârâtul COVASA CONSTANTIN CĂTĂLIN. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 521,79 lei, reprezentând debit principal – contravaloarea serviciilor prestate ?i neachitate. Respinge cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata sumei de 136,24 lei, reprezentând penalită?i de întârziere contractuale, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata sumei de 401,27 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 21.04.2021.
Hotararecameraconsiliu338/2021 din 21.04.2021Amână pronun?area la data de 21.04.2021. Stabile?te ca pronun?area să se realizeze potrivit art. 396 alin.(2) C.proc.civ., prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată în şedinţă publică astăzi, 13.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2021îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 02.03.2021lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 02.02.2021