P******* C****** L****** P*** P***** D****** E****
PetentR***** M*****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta COMUNA LAZAREA, reprezentat de către Danguly Ervin, în calitate de primar, în contradictoriu cu intimatul R***** M***** şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 1450 de lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria PHRX nr. 0145381 din 18.08.2019 cu sancţiunea obligării sale de a presta activităţi în folosul comunităţii pe durata a 145 de ore, în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public şi privat de interes local aflat în aparatul de specialitate al Primarului comunei Lazarea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.10.2020.
Hotarare 1475/2020 din 27.10.2020