A******** C*** S****** D* S********** A******** P***** L******
PetentAdmite cererea. Dispune înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti a menţiunii privind modificările statutului şi a actului constitutiv potrivit Hotărârii Adunării Generale din data de 05.08.2020. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12.11.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 12.11.2020Amână pronunţarea la data de 12.11.2020, ora 12,00. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 11.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Încuviinţează cererea formulată de petentă, prin avocat, cu privire la acordarea unui alt termen de judecată. Menţine în sarcina petentei, prin reprezentant, obligaţia de a remedia următoarele neregularităţi, respectiv: - să depună Hotărârea Adunării Generale semnată de toţi membrii participanţi la şedinţă, şi care să cuprindă în mod expres modificările stipulate în conţinutul Procesului Verbal, în 3 exemplare (un original+2 copii legalizate), astfel cum prevede art.33 alin.2 din OG nr.26/2000; - să depună Procesul Verbal al Adunării Generale, actul adiţional la statut şi la actul constitutiv, fiecare în câte un exemplar, acestea fiind necesare pentru comunicare către administraţia financiară. Acordă termen la data de 11.11.2020 - Complet C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, sala nr.3, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.10.2020.
Incheiere de sedinta din 15.10.2020Pune în vedere petentei, prin citaţie, să remedieze următoarele neregularităţi, respectiv: - să depună Hotărârea Adunării Generale semnată de toţi membrii participanţi la şedinţă, şi care să cuprindă în mod expres modificările stipulate în conţinutul Procesului Verbal, în 3 exemplare (un original+2 copii legalizate), astfel cum prevede art.33 alin.2 din OG nr.26/2000; - să depună cererea de aderare formulată de domnul Dobrin George Nicolae, însoţită de fişa de cazier fiscal actualizată, întrucât cea existentă la dosar la fila nr.16 a expirat; - să depună Procesul Verbal al Adunării Generale, actul adiţional la statut şi la actul constitutiv, fiecare în câte un exemplar, acestea fiind necesare pentru comunicare către administraţia financiară. Acordă termen la data de 15.10.2020 - Complet C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, sala nr.3, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.09.2020.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020