D***** L******* D*****
InculpatÎn temeiul art. 221 alin. 6 C. proc. pen., admite cererea DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, privind pe inculpata DLD – aflată sub puterea măsurii arestului la domiciliu la imobilul din -, de părăsire a domiciliului în vederea deplasării la sediul DIICOT şi/sau BCCO. Acordă inculpatei permisiunea părăsirii domiciliului în perioada 03.07 – 25.07.2020, în intervale orare la care se vor crea momentele operative necesare documentării activităţii infracţionale, în conformitate cu traseul stabilit de organul însărcinat cu supravegherea, cu menţiunea că nu are voie să se abată de la acest traseu. În baza art. 272 c.pr.pen dispune virarea sumei de 313 lei cu titlu onorariu avocat oficiu. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.07.2020.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 03.07.2020Amână cauza la data de 16.07.2020 faţă de solicitarea inculpatei DLD de angajare a unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020