Dosar 11811/55/2020 din 30.07.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11811/55/2020
Data dosar:
30.07.2020
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.04.2021 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Condamnare

    În temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G**** P**** A*** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postexecutorie (faptă din data de 12.08.2019). În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispoziţiilor art. 323 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în stare de recidivă postexecutorie (faptă din data de 12.08.2019). În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani, care se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi, pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 25 alin. 3 Cod proc. pen. cu referire la art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal, desfiinţează documentul tip buletin de identitate nr. B28023472 şi documentul tip permis de conducere nr. 184401297, ambele emise de autorităţi din Republica Moldova, completate cu numele inculpatului. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 aprilie 2021.

    Hotarare 806/2021 din 20.04.2021
  • Sedinta din data de 06.04.2021 la ora 10:00

    Complet: P06-2021
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen de pronunţare la data de 20.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021
  • Sedinta din data de 16.03.2021 la ora 11:00

    Complet: P06-2021
  • Amână cauza

    T: 06.04.2021, ora 10:00, în vederea prezentării inculpatului în faţa instanţei de judecată.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2021
  • Sedinta din data de 23.02.2021 la ora 10:00

    Complet: P06-2021
  • Amână cauza

    T: 16.03.2021, ora 11:00, pentru a da posibilitatea inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2021
  • Sedinta din data de 19.01.2021 la ora 10:30

    Complet: P06-2021
  • Amână cauza

    T: 23.02.2021, ora 10:00, în vederea citării inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2021
  • Sedinta din data de 08.12.2020 la ora 10:30

    Complet: P06-2020
  • Amână cauza

    T: 19.01.2021, ora 10:30, pentru se efectua verificări cu privire la inculpat.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2020
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 10:00

    Complet: P06-2020
  • Amână cauza

    T: 08.12.2020, ora 10:30, în vederea citării telefonice a inculpatului şi în vederea depunerii la dosar a sentinţei privitoare la inculpat.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD