B***** E*********** J*********** C****** C*******
PetentA**** M******* S**
CreditorAdmite, în parte, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ C.C. , privind pe creditoarea ALCOR MERCHANT S.R.L., şi debitoarea DOX COMPANY S.R.L. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în Contract de închiriere nr. 1/01.11.2018, astfel cum a fost completat şi modificat prin Actul Adiţional nr. 1/28.03.2019, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 8.699,02 lei, reprezentând chirie restantă, aferentă lunii octombrie 2020. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de încuviinţare a executării silite cu privire la plata penalităţilor în valoare de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, până la plata efectivă a debitului. Cu drept de apel pentru creditoare, în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Tîrgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, azi, 29.10.2020.
Incheiere de executare silita 6421/2020 din 29.10.2020